Reglementarea raportării diferă pe fiecare țară din UE?
Da. Directiva europeană privind protecția celui care raportează stabilește un minim comun, dar fiecare stat membru a transpus acea directivă într-o proprie lege națională. Prin urmare, detaliile pot diferi: exact cine se încadrează în reglementare, dacă raportarea anonimă trebuie facilitată obligatoriu, ce autoritate exercită supravegherea și ce sancțiuni se aplică în cazul lipsei unui canal.
Pentru o organizație care operează doar în Țările de Jos, aceasta schimbă puțin. Dacă aveți sedii în mai multe țări ale UE, este bine să știți că o politică central unificată nu satisface automat în același mod peste tot. Adaptarea precisă pe țară este ceva pentru care consultați textul legislativ național sau un jurist din acea țară; mai jos sunt indicate locurile în care diferențele se situează de obicei, nu ceea ce prescrie exact fiecare țară.
Ce este la fel în fiecare țară din UE
Esența directivei este aceeași în toți statele membre. Trebuie să existe un canal intern de raportare, există o confirmare a primirii într-o anumită perioadă, urmează o retroacțiune într-un interval rezonabil privind evaluarea și identitatea celui care raportează este tratată confidențial. Interdicția prejududării celui care raportează figurează și ea peste tot în legislație, deși formularea precisă poate diferi.
Acest fundament comun înseamnă că o organizație care și-a elaborat cu atenție reglementarea de raportare din Țările de Jos a completat deja o mare parte din lucru. Întrebarea este mai ales unde legea națională adaugă ceva sau completează altfel decât sunteți obișnuiți.
Unde legile naționale diferă
Raportare anonimă
Directiva nu obligă statele membre să permită raportarea anonimă, dar lasă aceasta la latitudinea statului membru. Unele țări au ales să faciliteze obligatoriu raportările anonime, alte țări lasă aceasta la alegerea angajatorului. Pentru o organizație care operează în mai multe țări, aceasta înseamnă că ceea ce este o alegere într-o țară poate fi o obligație într-alta.
Exact cine este inclus
Conceptul de personal poate fi, de asemenea, completat ușor diferit în fiecare țară: gândiți-vă la poziția stagiarilor, voluntarilor, lucrătorilor independenți sau foștilor angajați. Directiva oferă o descriere largă, dar legislatorul național poate fi mai specific sau mai larg. Dacă doriți să verificați aceasta pentru propria situație, puteți începe cu în câteva întrebări vedeti dacă și unde obligația se aplică organizației dumneavoastră.
Autoritate de supraveghere și sancțiuni
Fiecare stat membru desemnează propria autoritate competentă pentru raportările externe, iar sancțiunile în cazul lipsei unui canal sau prejududării celui care raportează diferă de la țară la țară. Plafoane și practici de aplicare nu sunt fixate în directiva însăși, deci le găsiți numai în legea națională sau la autoritatea de supraveghere din acea țară.
Limbă și accesibilitate
În majoritatea țărilor, este obișnuit ca canalul de raportare să fie accesibil în limba angajaților care îl folosesc. Pentru echipe internaționale, aceasta înseamnă adesea că o pagină de raportare trebuie să fie disponibilă în mai multe limbi, chiar dacă restul operațiunilor comerciale se desfășoară într-o limbă comună.
Ce înseamnă aceasta pentru o politică centrală
O organizație cu sedii în mai multe țări ale UE poate aplica o viziune centralizată asupra integrității, dar procedura de raportare în sine trebuie de obicei verificată pe fiecare țară conform legii locale. Aceasta se aplică atât conținutului procedurii, cât și aspectelor practice, cum ar fi limba paginii de raportare și întrebarea dacă raportarea anonimă trebuie să fie tehnologic posibilă.
Din acest motiv, este obișnuit să se utilizeze o procedură de bază care se aplică peste tot, completată cu un bloc scurt specific fiecărei țări în care sunt enumerate abaterile. În acest fel, procedura rămâne recognoscibilă pentru angajații care se transferă între filiale, în timp ce fiecare țară respectă propria legislație.
Ce puteți verifica dumneavoastră
Pentru a ști ce este diferit într-o anumită țară, legea națională de transpunere este punctul de plecare, completată cu orientările autorității competente de supraveghere din acea țară. Un jurist familiarizat cu legislația locală poate traduce aceasta în situația dumneavoastră concretă; nu putem face noi asta, pentru că nu evaluăm sau nu acordăm sfaturi, dar structurăm și urmărim termenele.
Mai multe despre cum funcționează transpunerea directivei în practică se găsesc în baza de cunoștințe cu explicații pe subiecte. De asemenea, veți citi acolo cum obținem noi informațiile prin pagina despre de unde provin informațiile.
Verificați singuri unde vă aflați
Dacă nu aveți încă o imagine clară a ceea ce se aplică pentru organizația dumneavoastră, faceți atunci gratuit verificarea în câteva întrebări. Dacă doriți să vedeți imediat ce costă un canal de semnalare cu blocuri și șabloane specifice fiecărei țări, consultați prețurile și ce sunt incluse în ele.