o comunicare se referă la acțiunile directorului însuși, cine o tratează atunci

Într-o denunțare privind directorul, altcineva se ocupă de caz

O denunțare privind acțiunile directorului însuși nu merge către director, nici măcar dacă acesta este în mod normal persoana desemnată să se ocupe de caz. Procedura internă de denunțare trebuie să prevadă o persoană sau un departament imparțial care să urmărească denunțările, iar imparțialitatea este exact motivul pentru care o denunțare privind propria conducere urmează o cale diferită. În practică, aceasta înseamnă că rolul de persoană care se ocupă de caz revine cuiva altcuiva din organizație, sau unei părți externe desemnate pentru astfel de situații — de exemplu un comisar, un membru al consiliului de supraveghere, un funcționar de conformitate care nu raportează directorului, sau o persoană de contact externă de încredere. Cine exact este aceasta depinde de modul în care organizația a pregătit din timp acest lucru; punctul esențial este că trebuie să existe cineva în afara liniei directe de comandă a directorului pentru a primi și trata denunțarea.

Faptul că o altă persoană care se ocupă de caz preia cazul nu schimbă termenele legale: confirmarea primirii și transmiterea informațiilor privind evaluarea continuă normal, indiferent cine tratează în final denunțarea. De asemenea, protecția denunțătorului rămâne deplină, ceea ce în cazul unei denunțări privind directorul contează adesea și mai mult, deoarece raporturile de putere din cadrul organizației sunt mai inegale. Cine dorește să afle mai multe despre ce trebuie să se întâmple imediat după primirea unei denunțări de tip avertizor de integritate, găsește informațiile în ce să faci atunci când primești o denunțare de avertizor de integritate, iar întrebarea ce se consideră a fi un prejudiciu — ceva ce în cazul unei denunțări privind propria conducere are importanță deosebită — este descris pe pagina privind prejudiciul unui denunțător.

De unde decurge acest lucru: imparțialitate și confidențialitate

Articolul 9 al Directivei (UE) 2019/1937 prevede că procedura internă de denunțare trebuie ca urmărirea denunțărilor să fie făcută de o persoană sau departament imparțial, ceea ce constituie baza pentru trimiterea unei denunțări privind directorul către o altă persoană care se ocupă de caz. Articolul 2 al Legii privind protecția denunțătorilor transpune cerința unei proceduri interne de denunțare în legea olandeză, iar articolul 16 al directivei reglementează obligația de confidențialitate privind identitatea denunțătorului, care se aplică de asemenea integral în cazul unei denunțări privind propria conducere.