Se aplică legea germană privind denunțătorii pentru sediul meu de acolo?

Pentru o sucursală germană se aplică legea germană, nu cea olandeză

O sucursală din Germania cade în majoritatea cazurilor sub legea germană de protecție a denunțătorilor (Hinweisgeberschutzgesetz – HinSchG), indiferent de reglementările deja în vigoare în Olanda. Legea germană funcționează cu același prag ca și Legea olandeză de protecție a denunțătorilor: de la cincizeci de angajați, este obligatoriu să se stabilească un canal intern de raportare. Calculul se referă la numărul de angajați care lucrează în Germania, nu la totalul întregii organizații la nivel mondial. Un angajator olandez cu o sucursală germană de cincizeci sau mai mulți angajați trebuie să se conformeze cu două legi separate care funcționează în paralel: cea olandeză pentru partea olandeză, cea germană pentru partea germană.

Chiar și sub pragul de cincizeci, obligația poate să se aplice, și anume pentru angajatorii din serviciile financiare, societățile de investiții, și prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului. Aceasta este aceeași excepție ca în legea olandeză, cu formulări ușor diferite. O sucursală germană care rămâne sub cincizeci de angajați nu scapă automat de obligație dacă sucursala operează în una dintre aceste sectoare. Pentru restul, reglementarea germană urmează în mare măsură aceeași structură ca cea olandeză: o confirmare de primire și un termen pentru informarea privind evaluarea, un rol pentru Betriebsrat comparabil cu consiliul de întreprindere olandez, și un punct extern de raportare propriu la Bundesamt für Justiz.

Unde se găsește: HinSchG și articolul 8 al directivei

Obligația germană privind canalul intern de raportare se află în Hinweisgeberschutzgesetz, cu pragul și excepția sectorală în § 12 Abs. 3 HinSchG. Această lege este implementarea germană a articolului 8 din directiva (UE) 2019/1937, aceeași directivă UE care stă la baza Legii olandeze de protecție a denunțătorilor — de aceea cele două legi prezintă atâta asemănare, deși sunt cu adevărat două legi naționale separate care se aplică fiecare pe propriul teritoriu.