Pot companiile dintr-un grup să partajeze un canal de raportare?

Partajarea este permisă, dar numai pentru entități cu până la 250 de angajați

Da, întreprinderile din cadrul unui grup pot utiliza mijloace comune pentru primirea și examinarea rapoartelor, dar acest lucru se aplică numai entităților cu 50 până la 249 de angajați. Un grup ale cărui componente individuale se situează în această bandă poate alege deci să instituie un singur canal de raportare care funcționează simultan pentru mai multe filiale, cu un singur punct de primire și o singură structură de tratare care respectă aceleași termene și aceeași procedură pentru toate componentele conectate.

Această excepție nu se aplică entităților cu 250 de angajați sau mai mult: se consideră că trebuie să aibă propriul canal, chiar dacă fac parte dintr-un grup care, în rest, îndeplinește condițiile de partajare. Numărul de angajați ai companiei-mamă sau al grupului în ansamblu nu constituie baza de referință — se iau în considerare dimensiunile entității juridice individuale. Un grup cu o holding mare și un număr de filiale mai mici poate ajunge deci într-o situație mixtă: componentele mai mici partajează un canal, cele mai mari dispun de o prevedere proprie. Ceea ce rămâne valabil în orice caz, indiferent dacă un canal este partajat sau nu: consiliul de întreprindere al fiecărei entități conectate și-păstrează propriul drept de aprobare cu privire la regulamentul care i se aplică, iar termenele pentru confirmarea primirii și evaluare se calculează per raport, nu per grup.

Ce reglementează articolul 8 din directivă

Această posibilitate rezultă din articolul 8 al Directivei (UE) 2019/1937, care constituie baza pentru legile naționale de protecție a raportorilor, inclusiv Legea olandeză de protecție a raportorilor și Hinweisgeberschutzgesetz din Germania. Directiva face o distincție explicită între entități cu 50 până la 249 de angajați, care pot partaja mijloace pentru primirea rapoartelor și pentru investigații, și entitățile mai mari, pentru care această excepție nu a fost inclusă. Pentru modul exact în care o țară a transpus această distincție, legea națională de implementare este sursa competentă.