Trebuie ca un angajat să poată raporta și verbal?

Raportarea verbală trebuie să fie posibilă alături de raportarea scrisă

Da, un angajat trebuie să poată raporta și verbal; un canal de raportare care oferă doar un formular scris nu este conformă. Directiva pe care se bazează legile naționale prevede că un canal de raportare intern permite atât raportarea scrisă, cât și cea verbală. Raportarea verbală poate fi prin linie telefonică sau alt sistem vocal, iar la cererea raportorului, și printr-o discuție fizică. Prin urmare, nu depinde de angajator să determine că se acceptă doar textul; alegerea modului în care cineva raportează aparține raportorului însuși.

În practică, aceasta înseamnă că o organizație trebuie să ofere, alături de o pagină de raportare scrisă, și o modalitate de a înregistra ceva verbal sau de a o discuta, iar acea înregistrare verbală sau discuție trebuie să fie documentată și tratată cu aceeași grijă ca o raportare scrisă. Un angajat care preferă să nu scrie, sau care dorește să clarifice ceva dificil de capturat pe hârtie, trebuie să aibă această posibilitate. Aceasta se aplică și atunci când cineva preferă să nu se identifice: forma raportării (scrisă, verbală sau discuție) este independentă de întrebarea dacă cineva o face anonim.

Unde se găsește: articolul 9 al directivei și articolul 2 Wbk

Această cerință provine direct din articolul 9 al directivei (UE) 2019/1937, care prevede că canalele de raportare interne trebuie să permită atât raportarea scrisă, cât și cea verbală. Legea olandeză privind protecția informatorilor detaliază această directivă în cerințele privind procedura internă de raportare, reglementată în articolul 2 al acestei legi. Pentru formularea precisă și excepțiile pe care le menționeaza chiar directiva și legea, textul legislativ este sursa recomandată.