Trebuie să fiu posibil raportarea anonimă?

Raportarea anonimă nu este o obligație legală

Nu, un angajator nu trebuie să facă posibilă raportarea anonimă. Atât Legea olandeză de protecție a informatorilor, cât și legea germană Hinweisgeberschutzgesetz impun un canal intern de raportare, o procedură și termenele asociate, dar niciuna dintre aceste legi nu stipulează că un angajat trebuie să poată raporta fără nume. Un canal de raportare care acceptă doar raportări cu identificarea persoanei îndeplinește deci obligația legală de bază.

Diferența constă în ceea ce se întâmplă atunci când o raportare anonimă totuși sosește, iar această diferență nu este pur cosmetică. În Olanda, o raportare anonimă nu trebuie neapărat tratată; angajatorul o poate ignora. În Germania, situația este diferită: atunci când o raportare anonimă sosește, aceasta trebuie totuși să fie tratată, chiar dacă nu existase nicio obligație de a stabili un canal pentru aceasta. Pentru o organizație care operează în ambele țări, aceasta înseamnă că aceeași pagină de raportare poate ignora o raportare anonimă în Olanda, dar nu și în Germania. În plus, în ambele țări, consiliul de întreprindere (Olanda) sau Betriebsrat (Germania) are drept de aprobare asupra modalității de stabilire a regulamentului de raportare — chiar dacă raportarea anonimă nu face parte din acesta, acel proces de aprobare nu este lipsit de obligații.

Ceea ce spun Wbk și HinSchG despre aceasta

Spațiul pentru a decide asupra acestei chestiuni de sine stătător provine din directiva europeană însuși: articolul 6 din directiva (UE) 2019/1937 lasă în mod explicit alegerea raportărilor anonime statelor membre. Olanda și-a pus în aplicare această alegere în Legea de protecție a informatorilor, care nu conține nicio obligație de a institui un canal anonim și o raportare anonimă primită nu trebuie să fie tratată. Germania, în § 16 Abs. 1 Satz 4 HinSchG, are aceeași libertate să nu instituie un canal anonim, dar a legat obligația de tratare de o raportare anonimă care a fost deja primită.