trebuie ca angajații străini să poată raporta în propria lor limbă

Raportarea multilingvă nu este o obligație legală, dar este recomandată din punct de vedere practic

Legea nu prescrie în ce limbă sau limbi trebuie să fie oferit canalul de raportare. Articolul 9 din directiva (UE) 2019/1937 prevede că angajații trebuie să primească informații clare și accesibile cu privire la procedura de raportare, iar articolul 2 din Legea de protecție a denunțătorilor stabilește că procedura internă trebuie să fie disponibilă în scris sau în format electronic. Cuvântul "accesibil" nu este tradus în lege ca o cerință lingvistică concretă, dar în cazul unei echipe cu mulți angajați care nu vorbesc limba olandeză, se pune firesc întrebarea dacă informațiile sunt înțelese în practică de toți cei care trebuie să le poată folosi.

Pentru organizațiile cu personal de compoziție internațională, este prin urmare obișnuit să oferiți pagina de raportare și explicațiile aferente în mai mult de o limbă, chiar dacă aceasta nu este formulată ca o obligație legală separată. Modul în care se realizează acest lucru — un set fix de limbi sau posibilitatea pentru raportator să aleagă o limbă — depinde de angajator. Acest lucru se aliniază cu întrebarea mai largă cum informez angajații cu privire la canalul de raportare, în care limba și accesibilitatea informațiilor sunt un punct constant recurent. De asemenea, atunci când elaborați procedura în sine, conform descrierii din ce trebuie să conțină o reglementare de denunțare a abuzurilorgrupul țintă de angajați este punctul de plecare pentru forma aleasă.

Ce reglementează și ce nu reglementează articolul 9 și articolul 2

Articolul 9 din Directiva (UE) 2019/1937 obligă la furnizarea de informații clare și accesibile despre procedură, iar articolul 7 din aceeași directivă reglementează înființarea canalelor interne de raportare în sens general; niciunul dintre aceste articole nu prevede o cerință lingvistică. Articolul 2 din Legea privind protecția denunțătorilor repetă obligația ca procedura să fie consemnată în scris sau în format electronic, fără a prescrie o limbă specifică. Alegerea multilingvismului nu decurge deci direct dintr-un articol de lege, ci din modul în care o organizație însuși pune în aplicare cerința de accesibilitate.